Miracolul cunoașterii

În ultimii ani, oamenii de știință au ajuns la o concluzie uimitoare: nu atât mintea este rezultatul creierului, cât mintea schimbă creierul. După modul în care îmi folosesc mintea se nasc neuroni și se realizează conexiuni în anumite locuri în creier, se construiesc rețele neuronale întregi ceea ce înseamnă că “„mintea crează materie“.

Există un mod de gândire care caracterizează creativitatea, dușmanul creativitații este standardizarea, rutinarea în gândire. Pentru a fi creativi trebuie să alternăm activitățile pe care le desfășurăm. Dacă ne place matematica, fizica, în timpul nostru liber este bine să facem sport, să ascultăm muzică, să citim filosofie sau din sfinții părinți, pentru că acolo sunt judecăți intuitive care sunt diferite de judecățile cantitative specifice științelor exacte. Neuroștiințele vorbesc de modalități de gândire, paternuri de gândire, operatori cognitivi. Dacă facem de dimineață până seara un singur lucru, mintea noastră pierde din flexibilitatea cognitivă. În timp, vom ajunge să facem performanță într-un singur domeniu cu mare ușurință dar aproape nimic din celelalte. În același timp se inhibă structuri corticale care răspund de emoții și o pierdere a capacității de comunicare, de exprimare, de înțelegere a celuilalt. Dacă stăm prea mult în fața calculatorului ajungem să nu fim capabili să-i înțelegem pe ceilalți și să nu putem să ne exprimăm pe noi înșine. Fericirea nu vine din obiecte, fericirea vine din relațiile dintre oameni.

Avem nevoie de oameni ca să fim fericiți, nu de obiecte.

E foarte important să investim și în emoții, nu doar în cunoașterea brută de date. E important să știm, dar e la fel de important să ne uimim! Atunci când ne uimim foarte tare intrăm într-un tip de activitate cognitivă complet diferit; fie rămânem fără cuvinte „muți de uimire“, fie căutăm un prieten și vorbim despre experiența noastră uimitoare cu mult entuziasm, aproape că nu ne putem opri.

Contemplația ne decuplează de la felul obișnuit de a folosi mintea.

Plasticitatea este foarte puternică la vârste fragede. Dacă avem câteva experiențe foarte intense timp de câteva săptămâni, observăm cum creierul este deja amprentat într-un fel care se șterge foarte greu. „Spune-mi ce faci, ca să-ți spun ce devii!“. Dacă avem o viață fără efort, doar în comfort, pierdem încet-încet capacitatea de luptă. Ne place întrecerea, ne mobilizeză doar competiția, vom pierde compasiunea, va fi foarte greu să valorizăm ce are frumos și bun celălalt. E bine să ne îngrijim de emoții pentru că în creier se depozitează experiențele repetate sau experiențele rare dar foarte intense și rămân setate acolo pentru o perioadă foarte lungă de timp. Plasticitatea fiind foarte intensa în copilarie și adolescență este foarte important căror experiențe ne livrăm, ce experiențe ne alegem să trăim. Pentru că ne putem distruge căutând experiențe care pentru un timp provoacă o stare de bine dar pe termen lung, repetate, fixează dependențe, dispoziții cu care vă veți lupta ani de zile să le schimbați și va fi extrem de greu. E bine să reflectăm foarte mult, printr-un filtru valoric, dacă experiența aceea merită să fie făcută, sau nu.

Nu experiența ne face oameni, ci ceea ce reflectăm de pe urma unei experiențe. Astăzi suntem supuși unei inflații de experiențe- din păcate nu mai avem timp să reflectăm, iar facultatea de a reflecta este un mod de folosire a minții altul decât cel din experiențe. Cam in trei zile uiți tot ce ai experimentat-reții doar dacă reflectezi la experiența ta. Aceste experiențe fără a reflecta sunt deșeuri, pierdere de timp, pentru că nu extragem din ele „hrana“ care să ne fie de folos. Dalai Lama spunea ; „În ciuda faptului că suntem din ce în ce mai plini de cunoastere, suntem din ce în ce mai plini de probleme“.

Un domeniu foarte actual în psihologie este inteligența spirituală, descrisă ca inteligența caracterizată de această globalitate cu care funcționează creierul. O persoană care are o inteligență spirituală are un creier care funcționează integrat, emisfera stângă și emisfera dreaptă, judecățile analitice, judecățile sintetice și cele simbolice, are capacitatea rara să suprapună globalul și detaliile în aceeași imagine. Majoritatea oamenilor avem un patern de găndire; ori avem o predilecție pentru global și pierdem detaliile, ori invers.

Cercetările creierului spun că cinci tipuri de experiență au capacitatea să suprapună globalul și particularul; sportivul de performanță, compozitorul, cel din topul managementului în corporațiile mari, omul spiritual și artistul. Ei prin performanțele lor invață să vadă și detaliile dar și intregul în același timp. E foarte important să ne dezvoltăm inteligența spirituală, ea este cea care poate folosi celelalte forme de inteligență spre construcția noastră și spre zidirea celorlalți. Este vorba despre inteligența verbală/lingvistică, logică/matematică, vizuală/spațială, kinestetică/corporală, muzicală/ritmică, intrapersonală, interpersonală, naturalistă.

 

E important să ne păstrăm dorința de a cunoaște. Dar e important și ce facem cu ce știm, ce plus de viață aduce ce știm în felul cum suntem.

Neuroimagistica-metodă nouă de cunoaștere non-invazivă, ne ajută să relaționăm creierul și comportamentul. Sunt investigații care ne arată ce anume din comportamentul meu activează ce din sistemul meu nervos. De aici ușurința cu care sunt investigate atenția, meditația, empatia, compasiunea, un set de date care au scos la iveală lucruri extraordinare despre dimensiunile terapeutice și transformatoare ale experiențelor religioase. Oamenii religioși care au experiențe spirituale sunt mai rezistenți la durere, mai rezistenți la tristețe, sunt mai puțin atinși de anxietate sau depresie, declinul capacității cognitive se instalează mult mai lent, au un sistem imunitar mult mai bun, un sistem circulator mai bun. În creier au un factor de creștere neurotrofică care dă plasticitate creierului, ușurința cu care ei învață lucruri noi. Au operatori cognitivi specifici, au posibilitatea să judece holistic mai repede, au o dimensiune empatică mai pronunțată, au relații interpersonale mai bune, au un fond de neurotransmițători diferit. O persoană religioasă are mai multă oxitocină- hormonul iubirii, hormonul cu dimensiune socială. Persoanele care se roagă au o emoționalitate mai pregatită pentru raporturile cu ceilalți. Asta arată că experiența religioasă, spirituală, face cu adevărat oamenii mai buni pentru că le cultivă empatia. Există o legătură foarte strânsă între empatie și calitatea judecăților morale pe care le emite cineva. S-au observat efectele benefice ale compasiunii – oamenii care îmbrățișează pe alții sunt mai sănatoși. Cu cât îmbrățișăm mai mulți oameni stabilitatea sistemului imunitar este mai mare. Este de ajuns să privim pe cineva care face fapte bune și deja suntem mai sănătoși. E foarte important ce privesc. Si ne putem imagina ce fac filmele horor cu psihismul copiilor, tinerilor, care le privesc in mod frecvent. Este o responsabilitate extraordinară pentru ce privesc, pentru ce ascult, pentru ce admir, pentru ce iubesc; aceste lucruri pe care le iubesc mă trag, mă mută din ce sunt în ceea ce voi deveni pe parcursul a ani de zile.

Stiința nu e de ajuns; pentru ca stiința mea ca să ajungă să se împlinească, ea trebuie să fie depășită. Doar atunci când cineva spune „ am cunoscut intr-atat de mult lucrurile acestei lumi încât am sesizat că toate mă învață, mă împing, mă presează, mă constrâng să fiu bun cu ceilalți“… cât mai des…abia atunci cunoașterea se împlinește cu adevărat. Exersarea acestei bunătăți care este deasupra compasiunii, se poate face în orice moment, ca viață spirituală. Suntem înconjurați de oameni și chiar dacă ei nu ne cer ceva, noi ne putem ruga în taină pentru binele lor.

Peste bunătate este recunoștința. Nu mai cer ceva, nu mai vreau nimic, vreau doar să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate lucrurile pe care le-am primit. Dacă starea de bunătatea se bucură de bunătatea din alții, starea de recunoștință se bucură de bunătatea lui Dumnezeu. Pentru că în bunătatea tuturor oamenilor îl văd pe Dumnezeu, care lucrează binele în toți, și prin toți, in viața mea. Taina cea mai mare este în noi înșine; că avem o minte care poate să înțeleagă, care poate să imagineze o matematică în stare să descrie ordinea din jur, că putem intui dorințele celuilalt fără să ne vorbească, că putem iubi, că deși toate celulele din corpul nostru se schimbă de căteva ori în viața aceasta, noi avem sentimentul că suntem aceeași persoană, deși figura noastră nu mai are aproape nimic comun cu cea de la vârsta de 5 ani, avem senzația că suntem aceeași persoană. Toate acestea sunt motive să-i mulțumim lui Dumnezeu. Ce forță are spiritul uman de a înțelege lumea, ce fascinantă viață avem și ce fenomenal Univers ne este deschis cunoașterii! O atitudine sufletească de a nu ne grăbi să-i cerem tot felul de lucruri mărunte. Deși avem șansa să reflectăm la lucrurile acestea, nu avem timp să o facem, sau nu suntem dispuși să facem efortul. Cultura de consum este o piedică. Este mult mai atractiv, mai comod să ne delectăm cu un spectacol de muzică, să vedem un film, decât să citim o carte. Dar ceea ce rămâne în tine dintr-o carte despre tainele vieții este incomensurabil mai mult față de ceea ce-ți dă un film.   Astăzi accesul la cunoaștere este fără precedent. Dar uneori zgomotul lumii este așa de mare și de puternic încât, uneori, nu putem distinge ceea ce este folositor de ceea ce este dăunător, pentru a putea progresa.

Scris de Cheța Magdalena

Bibliografie

Dulcan Dumitru Constantin (2009) Inteligența materiei. Editura Eikon, Cluj-Napoca

Gardner, Howard (2006) Inteligențe multiple. Noi orizonturi. Editura Sigma, București

Mihalache, Adrian, Sorin (2017) Ești ceea ce trăiești; Câteva date recente din neuroștiințe și experiențele duhovnicești ale Filocaliei. Editura Basilica, București.

Leave a comment

error: Continutul este protejat!