Paula Seling are o căsnicie frumoasă, dar regretă că nu are un copil: ”Mi-e foarte greu să vorbesc despre lucrurile astea”

Îndrăgita artistă are o căsnicie aproape perfectă, o casă ca un colț de Rai, însă recunoaște că, totuși, ceva îi lipsește. Un copil i-ar fi întregit viața, însă Paula Seling spune că acceptă planurile făcute de divinitate.

Deși are o voce inconfundabilă, extrem de apreciată, Paula Seling a preferat să rămână o prezență discretă… inclusiv în lumea mondenă. Despre viața ei privată se cunosc foarte puține detalii, iar asta, spune ea, pare să fie scretul unei căsnicii care durează deja de 17 ani!

Cel mai mult admir la el (n.r soțul ei) ușurința cu care poate să învețe orice. Îmi place umorul lui, starea pozitivă și optimismul. Are multe calități despre care nu-i place să vorbească. Niciunul dintre noi nu știm cum reușim să ne păstrăm apropiați în vremuri în care și noi ne mirăm de rapiditatea cu care alții divorţează.

Poate are legătură cu faptul că, demult, am hotărât să păstrăm detaliile căsniciei noastre cât mai ferite de privirile şi bârfele celorlalți”, a declarat Paula Seling pentru revista Taifasuri.

Una dintre cele mai dese întrebări pe care artista o primește este însă despre apariția unui copil. Acesta este un subiect pe care Paula Seling nu l-a evitat și a explicat motivul.

Mie mi-e foarte greu să vorbesc despre lucrurile astea extrem de personale, pentru că o modalitate de a ne proteja și de a ne ptroteja relația este să nu vorbim despre noi. Partea cu copiii e de dorit. Dacă nu s-a întâmplat până acum nu înseamnă că suntem defecți. Ci pur și simplu că nu s-a întâmplat. Acum, când va vrea Dumnezeu și vom fi pregătiți, atunci va fi”, a declarat cântăreața.

Paula Seling: „Sunt vegană convinsă, carnea îmbătrâneşte”

Paula Seling are 43 de ani, și de 11 ani a devenit vegană. Ea a dezvăluit motivul pentru care a luat această decizie.

Din păcate nu am descoperit niciun secret. Însă am înțeles că în ziua de astăzi, prins într-o viață destul de sedentară, consumând alimente ce nu îl hrănesc neapărat, omul are nevoie de mâncare bună. Și de sport, pentru a-și menține condiția fizică. Am citit mult și am încercat să mă informez cu privire la alimentele benefice și la cele care ar trebui evitate. Concluzionând că plantele ajută la regenerarea celulară și încetinesc semnificativ procesul de îmbătrânire. Eu și soțul meu am renunțat la carne în urmă cu aproape 11 ani din motive etice!

Am ajuns să citesc câteva articole și cărți despre nutriție. Am privit documentare și am apelat la specialişti ce mi-au explicat de ce luasem o decizie ideală renunțând la carne. Înțelegând principiile unei vieţi vegane, am decis să recurgem la o dietă în totalitate bazată pe plante. Totodată fac sport cât de des se poate. Mi-am creat o mică sală chiar acasă, merg foarte mult pe jos și cu bicicleta și încerc să mă păstrez cât mai activă”.

Articolul Paula Seling are o căsnicie frumoasă, dar regretă că nu are un copil: ”Mi-e foarte greu să vorbesc despre lucrurile astea” apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Maria