O celebră actriţă a ajuns de urgenţă la spital, după ce a urcat pe scenă alături de Florin Piersic. Ce se întâmplă în aceste momente

Medeea Marinescu, a ajuns de urgenţă la spital, după ce a urcat pe scenă alături de maestrul Florin Piersic. Se pare că actrița nu se simțea bine, iar o răceală mai veche a lăsat-o fără voce.

Maestrul Florin Piersic și Medeea Marinescu au jucat în piesa ”Străini în noapte”, în regia lui Radu Beligan, sub ochii sute de fani.

Însă după spectacol, încă de la prima oră a dimineții, Medeea Marinescu a rămas fără voce, iar din cauza unei viroze a ajuns la spital.

„Am jucat aseară (luni seară – n.r.) cu o viroză mai veche. Efortul nostru e destul de mare, cum aţi văzut, şi vocal. În culise, aveam pe masă medicamente pe care le luasem înainte de a intra pe scenă. Dar de dimineaţă am rămas fără voce. Astăzi, (marţi – n.r.) avem spectacol la Braşov, iarăşi o sală mare, plină. Am fost la cea care este prietena tuturor actorilor, doctoriţa Safta. La dânsa fugim când ne ajunge cuţitul la os. Am rugat-o «să mă repare» până la ora 19.00. Am făcut injecţii, mi-a interzis să vorbesc până la ora spectacolului şi mi-a dat un tratament”, a declarat, pentru Click!, actriţa Medeea Marinescu.

Maestrul Florin Piersic, discurs înainte de spectacol

Maestrul a fost în formă maximă, a glumit cu publicul și a povestit despre cum a luat naștere piesa în care joacă de aproximativ 15 ani.

„Astăzi, împreună cu Medeea, împlinim 1.270 de spectacole de când jucăm această piesă nu doar în România, la Bucureşti, ci şi în toate oraşele pe care le ştiţi, Bruxelles, Ljubljana, Toronto, Montreal, Tel Aviv, Windsor şi Londra. Noi suntem emoţionaţi şi bucuroşi că aţi venit şi astăzi în număr mare aici. Aşa cum spunea maestrul Radu Beligan, cel mai preţios partener al nostru de scenă este publicul. Deci dumneavoastră. Să vă dea Dumnezeu ce ştiu eu, iar eu ştiu o grămadă de prostii. Vă îmbrăţişez cu tot sufletul”, a spus Florin Piersic în aplauzele fanilor.

Articolul O celebră actriţă a ajuns de urgenţă la spital, după ce a urcat pe scenă alături de Florin Piersic. Ce se întâmplă în aceste momente apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Hermina Hagianu