Noi reguli pentru românii care merg în vacanță în Grecia

Turiştii care vor ajunge în Grecia începând cu 1 iulie vor trebui să completeze un chestionar online, cu 48 de ore înainte de intrarea în ţară, şi vor primi un cod de bare care va determina dacă trebuie să fie supuşi unui test de depistare a coronavirusului la sosire, informează AFP, citat de Agerpres.

Guvernul elen a introdus un nou protocol, care cere turiştilor să completeze un chestionar online cu 48 de ore înainte de sosirea în ţară, care conţine datele personale, precum ţara de origine sau ţările traversate în ultimele 15 zile. Completarea chestionarului va fi obligatorie până la data de 31 august.

Pe baza datelor furnizate, fiecare turist va primi un cod personal QR care va fi verificat, pe telefonul său mobil sau varianta imprimată pe hârtie, la punctul de sosire. În funcţie de codul de bare, turistul va fi direcţionat spre ieşire sau spre spaţiul de testare. În acest caz, persoana va trebui să se izoleze la adresa furnizată pe chestionar, unde va aştepta rezultatele testului, potrivit noului protocol de protecţie civilă.

Guvernul de la Atena a pus capăt în week-end procedurii de testare aleatorie a călătorilor în funcţie de ţara de origine, care a provocat confuzie în rândul turiştilor. Aceştia nu ştiau dacă trebuie să petreacă o noapte la hotel pentru a fi testaţi sau vor fi plasaţi în carantină după ce au aterizat pe aeroporturile din Atena şi Salonic.

Ţările care nu primesc turiști români

România face parte din țările cu un număr mare de cazuri de COVID-19, motiv pentru care românii nu pot călători spre anumite țări. Țara noastră are o incidență cumulată a noilor cazuri de coronavirus la 100.000 de locuitori ridicată, de 17,7, fiind depășită doar de Suedia (119,4), Portugalia (43,7) și Marea Britanie (27,4).

În momentul de față sunt patru țări care și-au redeschis granițele, dar nu primesc încă români sau îi primesc, dar sunt obligați să intre în carantină.

Danemarca

Autoritățile din Danemarca au decis redeschiderea granițelor de sâmbătă. Se poate călători în Danemarca din majoritatea țărilor europene, cu șase excepții: România, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Malta şi Suedia. Ulterior, Ambasada României de la Copenhaga a anunțat că românii pot călători în Danemarca numai dacă au cel puțin șase nopți de cazare rezervate în această țară.

Malta

A decis să primească din nou turiști începând cu data de 1 iulie, dar nu din anumite țări, printre care și România. Țara noastră nu a fost inclusă pe lista țărilor considerate sigure în momentul de față. Lista va fi completată pe baza datelor epidemiologice până la data de 1 iulie și poate fi consultată la adresa visitmalta.com.

Slovacia

Și în Slovacia se poate călători, dar doar cu anumite excepții. Pot vizita țara doar cetățeni din Bulgaria, Cipru, Rep. Cehă, Danemarca, Insulele Feroe, Estonia, Finlanda, Grecia, Croatia, Islanda, Liechtenstein, Lituania, Letonia, Ungaria, Malta, Germania, Norvegia, Austria, Slovenia, Elveţia, Muntenegru, Monaco şi Polonia. Românii nu sunt primiți în momentul de față în Slovacia.

Estonia

Autoritățile din Estonia primesc turiști, chiar și din România, dar e foarte important de precizat că aceștia ar fi nevoiți să stea izolați timp de două săptămâni în această țară. Măsura e impusă pentru cetățenii din Polonia, Suedia, România, Bulgaria, Portugalia și Marea Britanie.

Articolul Noi reguli pentru românii care merg în vacanță în Grecia apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Elena