Nadia De Luca, ședință foto inedită la Florența! Ce spune femeia de afaceri despre vacanța în Italia: “Călătoria dedicată zilei mele de naștere”

Nadia De Luca a povestit, vizibil emoționată, despre ultima ei călătorie peste hotare, la Florența, leagănul culturii europene, unul dintre cele mai frumoase orașe ale patriei lui Leonardo da Vinci.

Femeia de afaceri Nadia De Luca este angrenată în mai multe proiecte profesionale complexe, dar știe să îmbine utilul cu plăcutul. Recent, antreprenoarea a călătorit la Florența, cu scopul dezvoltării unui business, dar și-a făcut timp și să se plimbe pe străduțele vechi, cu o istorie de sute de ani, și să viziteze câteva obiective turistice de care este, pur și simplu, îndrăgostită.

Ce ședință foto a făcut Nadia de Luca?

De pe lista ei de “must see” nu au lipsit Castello de Nero, un etalon de tradiție toscană, unde a sărbătorit cu prietenii, într-o atmosferă princiară, și un local foarte modern, în trend, La Menagere, situat într-un spațiu istoric, unde a fost deschis primul magazin de uz casnic, în 1896.

Nu putem să uităm nici de Locale, amplasat în Palazzo Concinni, care reprezintă două secole de istorie și aduce la lumină măreția istorică a politicii dinastiei Medici. Aici cultura culinară italiană este ridicată la cel mai înalt rang.

Iar în ultima zi a deplasării, Nadia a făcut și câteva poze artistice, într-o clădire care a impresionat-o foarte mult. Din itinerarul vedetei nu putea lipsi nici o scurtă sesiune de shopping, încununată cu o geantă Prada care i-a atras atenția imediat.

Mai mult decât atât, superba Florența are o semnificație aparte pentru antreprenoare. Este orașul unde aceasta s-a logodit în urmă cu opt ani, pe Ponte Vecchio, dar și destinația pe care a ales-o pentru a-și sărbători ziua de naștere.

În călătoria dedicată zilei mele de naștere în orașul iubirii, unde m-am și logodit, am îmbinat timpul liber, dedicat relaxării, cu perspectiva cultivării de relații de business”, a declarat Nadia.

Nadia De Luca a dezvăluit “formula magică” a unui business de succes

Antreprenoarea a vorbit, de curând, despre calitățile pe care ar trebui să le dezvolte un viitor om de afaceri abil. Seriozitatea este, în opinia Nadiei, unul dintre cei mai importanți stâlpi, în jurul căruia ar trebui construit.

“Ca viitor antreprenor, trebuie să pleci la drum cu un bagaj care să conțină mai multe caracteristici: asumarea riscurilor în vederea obținerii obiectivului final, creativitate, dăruire, determinare, perseverență, tenacitate, seriozitate și etică. Cu toate aceste calități se poate crea fundamentul unui business. Așa se pot realiza elementele premergătoare implementării afacerii, respectiv- viziunea, planul, implementarea și, nu în ultimul rând, satisfacția personală, echilibrul între sacrificiu, efortul depus și realizarea, câștigul.

Astfel, am experimentat mai multe domenii de activitate, de la industria de: gastronomie și turism, beauty și cosmetică, industria automobilelor, domeniul administrativ și, bineînțeles, nu putea lipsi un domeniu care reprezintă pentru mine actuala cucerire: Real Estate-ul. Și, cel mai important, după cum voi explica în viitorul apropiat, ”Totul începe de la o cafea”, a declarat Nadia De Luca.

Articolul Nadia De Luca, ședință foto inedită la Florența! Ce spune femeia de afaceri despre vacanța în Italia: “Călătoria dedicată zilei mele de naștere” apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Grigoriev Gabriela