Mituri despre nașterea naturală. Lucruri pe care nu ți le spune nimeni

Nașterea naturală a pierdut teren, în ultimi  ani, în favoarea operației de cezariană care, se pare, a devenit cerută de viitoarea mame din… teamă. Însă, nașterea naturală are avantajele ei, iar miturile care circulă, mai ales în mediul online pot fi demontate de orice medic. 

Ce înseamnă nașterea naturală

Nașterea naturală este un proces fiziologic firesc de a aduce pe lume un copil, atunci când nu există complicații. Conform studiilor, la nivel mondial, 2/3 din femei nasc natural, în timp ce 1/3 sunt nevoite să aleagă cezariana ca urmare a complicațiilor apărute.

Travaliul apare în săptămânile 38-42 de sarcină și debutează de la sine, fără a fi indus. Travaliul diferă de la gravidă la gravidă și poate dura între 10-20 de ore la prima naștere, însă poate fi și mai lung. Travaliul se scurtează dacă femeia a mai născut natural înainte, însă nu este o condiție obligatorie. Travaliul se împarte în trei etape, astfel:

  • Etapa 1 – În stadiul 1 de travaliu cervixul se scurtează treptat și se dilată până la 10 cm. Încep să apară contracțiile care devin din ce în ce mai dese și mai puternice. În momentul în care acestea se petrec la interval de 5 minute, înseamnă că este momentul ca gravida să plece către spital.
  • Etapa 2 – Dilatarea este completă și începe expulzarea bebelușului. Acesta se mai numește și stadiul de împingere. În cazul nașterii naturale, este posibil ca perineul să se rupă sau să fie tăiat de medic pentru a ușura expulzarea.
  • Etapa 3 – În etapa finală a travaliului se expulzează placenta. Este cel mai scurt stadiu și poate dura de la 5 la maxim 30 de minute.

Nașterea naturală – avantaje pentru mămică

  • Recuperarea este mult mai rapidă la nașterea naturală. Proaspăta mămică se poate da jos din pat, poate mânca și poate fi aptă să stea cu bebelușul la două ore după naștere.
  • Lactația se instalează imediat. La nașterea naturală, lactația se instalează mai repede și deja mămica își poate hrăni bebelușul.
  • Risc scăzut de infecții. Nașterea naturală nu prezintă riscurile pe care le prezintă orice operație, inclusiv cea de cezariană, de exemplu hemoragii sau infecții post-partum.
  • Scade riscul de apariție a depresiei postnatale. Studiile arată că femeile care nasc natural au un grad mai mic de risc de a dezvolta depresie post-partum, iar una dintre explicații este întocmai că proaspăta mămică poate interacționa încă din primele clipe cu bebelușul.
  • Risc scăzut de cancer la sân. Modificările hormonale care apar după nașterea naturală și în timpul alăptării, conform cercetărilor, scad riscul de a dezvolta cancer la sân.

Nașterea naturală – avantaje pentru bebeluș

  • Nașterea naturală garantează că nu există medicamente și alte substanțe nocive care pot afecta bebelușul și care, în urma unei operații de cezariană, există în corpul mamei.
  • Bebelușii născuți pe cale naturală sunt mult mai activi și mai receptivi față de cei născuți prin cezariană.
  • Copiii născuți pe cale naturală prezintă un risc mult mai scăzut de a dezvolta astm sau autism. În plus, nivelul de glucoză este mai crescut și sistemul imunitar este mai puternic, grație faptului că bebeluşul primeşte bacteriile benefice ale mamei la contactul cu perineul.
  • Contactul imediat cu mama îi conferă bebelușului încredere, siguranță, îl ajută să se adapteze mai ușor schimbărilor de mediu și, totodată, îi ajută să-și regleze temperatura corpului.

Mituri despre nașterea naturală

1. Cezariana nu doare – FALS

Nu există naștere fără durere. Ideea  de a naște fără de durere şi aleg cezariana este un mit. Naşterea presupune durere, indiferent dacă este vorba de naştere naturală sau cezariană. Cezariana presupune durere post naştere, faţă de naşterea normală.

2. Vârsta mamei influențează momentul nașterii – FALS

Se spune că dacă mama are o vârstă mai înaintată, peste 35-40 de ani, nașterea are toate șansele să se producă după 40 de săptămâni de sarcina. În realitate, durata sarcinii este variabilă și poate fi influențată de numeroși factori ce țin preponderent de starea de sănătate a mamei și bebelușului.

3. Naşterea naturală după o cezariană e mai riscantă decât o a doua cezariană – FALS

Studiile medicale spun că cezariana după cezariană implică riscuri mai mari, atât pentru mamă cât şi pentru copil, decât o naştere naturală după o cezariană. Depinde însă dacă prima operaţie a fost o cezariană la cald (adică făcută după declanşarea naturală a naşterii) sau o cezariană la rece. Dacă avem o cezariană la cald, riscurile sunt oricum mai mici, mai ales pentru copil, care este pregătit să se nască pentru că el a declanşat naşterea. Cezariana la rece – adică extragerea copilului înainte de începerea travaliului – nu este sănătoasă nici pentru mamă, nici pentru copil, notează rfi.

4. Bebeluşul trebuie ţinut în mediu steril după naştere – FALS

Copilul trebuie să stea lângă mama lui după naştere – acolo se colonizează cu germenii prietenoşi, care îi asigură imunitatea. Există studii care au demonstrat că prematurii se dezvoltă şi se recuperează cel mai bine lângă mamă, pe pieptul ei. Mai multe detalii despre acest subiect puteți găsi aici: kangaroomothercare.com.

Irina Popescu:  ”O femeie care avut o cezariană are peste 90% şanse să nască natural.”

”Multe femei cred că dacă au născut un copil prin cezariană, nu pot alege să îl nască natural pe următorul. Ba chiar mulţi medici le spun mamelor că o cezariană obligă la o naştere următoare tot prin cezariană. O cezariană – întotdeauna cezariană. Este o minciună. În alte ţări nu există această indicaţie inventată. Studiile medicale internaţionale arată că o femeie care avut o cezariană are peste 90% şanse să nască natural.

Deci vorbim de un procent foarte mare, practic e ca şi cum nu ar fi existat această operaţie; şansele de a naşte natural sunt aceleaşi şi dacă nu a existat o cezariană înainte. E adevărat că în ţările în care e bine reglementată naşterea acasă, naşterea naturală după o cezariană se întâmplă în centre de naştere sau în maternitate, nu acasă. Deci e o naştere cu un risc oarecum mai crescut, dar poate merge foarte bine. Şi merge foarte bine, vă spun din experienţa alături de mame care au ales naşterea naturală după o cezariană”, explică Irina Popescu, moaşa şi preşedinta Asociaţiei pentru Naştere Naturală şi Alăptare din România.

Citește și: Mituri despre cezariană. Lucruri pe care nu ți spune nimeni despre acest tip de naștere

 

 

Articolul Mituri despre nașterea naturală. Lucruri pe care nu ți le spune nimeni apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Elena