Mesaje, SMS-uri și felicitări de Florii. Iată cele mai deosebite urări pentru cei care poartă nume de flori

Duminica aceasta, pe 12 aprilie, creștinii ortodocși sărbătoresc Floriile sau Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim. Românii cu nume de floare își vor aniversa astfel onomastica. Iată care sunt cele mai frumoase urări pe care le puteți trimite cunoscuților cu ocazia zilei de nume.

Mesaje deosebite pentru sărbătoriții zilei de Florii

Sărbătoarea Floriilor nu are o dată fixă. Aceasta are loc în ultima duminică înainte de Paște. Astfel, anul acesta, Floriile pică pe 12 aprilie. Aproximativ 1.5 milioane de români își serbează onomastica în această duminică. Și pentru că știm cu siguranță că aveți cel puțin un cunoscut care să aibă nume de floare, v-am pregătit o listă cu cele mai frumoase mesaje și felicitări cu ajutorul cărora să le faceți sărbătoriților o surpriză plăcută cu ocazia onomasticii.

Mesaje de Florii pentru mamă, soră, iubită, soție, prietenă

  • E timpul să renaștem odată cu primăvara, e timpul să spunem “La mulți ani!” celei mai frumoase flori din viața noastră! Astăzi, fiind o zi frumoasă și știind că-i ziua ta, în parfumul dimineții, țin a te felicita. La mulți ani de Florii!
  • Eşti cea mai frumoasă dintre toate florile de pe Pământ! La mulţi ani!
  • De Florii să se răsfrângă asupra ta toată dragostea cu care primăvara își întâmpină florile, toată veselia care izvorăște din ciripitul păsărilor și toată bunătatea cu care soarele dezmiardă natura. La mulți ani!
  • Eşti cea mai preţioasă floare a vieţii mele! La mulţi ani!
  • Totul pe lume se schimbă, doar florile se deschid în fiecare primăvară. Pentru că eşti minunată, toate florile din lume îţi urează la mulţi ani!
  • Această zi să îţi aducă atât de multe flori, încât să te pierzi printre ele şi tot atâtea declaraţii de dragoste! Tu eşti singura mea floare de pe pământ! La mulți ani!
  • Drumul vieții tale să fie presărat cu flori: ghiocei, ca să îți păstrezi sufletul tânăr și curat, trandafiri, ca să fii veșnic iubită și margarete, pentru a-ți aminti mereu să zâmbești! La mulți ani!
  • O zi frumoasă începe cu o floare. Viaţa este frumoasă, pentru că tu exişti. La mulţi ani!

Mesaje de Florii pentru tată, frate, iubit, soț, prieten

  • De Florii, să se răsfrângă asupra ta bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare şi iubitoare. Ziua numelui să fie luminoasă şi să se prelungească în multe altele aducătoare de bucurii. La mulți ani!
  • Azi, de Florii, îţi urez ca ani frumoşi să-ţi vină-n cale! Sănătate şi la mulți ani!
  • De ziua ce-ţi surâde-n prag și-i porti frumosul nume, eu îţi doresc tot ce-i mai drag și mai frumos pe lume. La mulţi ani!
  • În viaţă să te împiedici de un bolovan de noroc, să calci într-o baltă de fericire, să te stropeşti din cap până-n picioare cu iubire şi să fii sănătos! De ziua numelui tău, îți doresc ca toate lucrurile bune și frumoase să te copleșească și să strălucească în calea ta, către fericire și succes. La mulți ani!

Ce reprezintă, de fapt, Duminica Floriilor

Din punct de vedere al Bisericii Orotodoxe, Sărbătoarea Floriilor reprezintă Intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, înainte de Patimile prin care a trecut pentru mântuirea omenirii. Tocmai de aceea, Floriile mai sunt numite și Duminica Patimilor și reprezintă cea mai importantă sărbătoare care anunță Învierea. Toate cele patru Evanghelii, Marcu, Matei, Luca și Ioan, vorbesc despre acest eveniment.

Sâmbăta dinaintea Floriilor este numită Sâmbăta lui Lazăr. În acea zi, Iisus Hristos l-a înviat pe Lazăr, la patru zile după ce acesta murise. De aceea, la Intrarea în Ierusalim, Domnul Iisus Hristos a fost primit cu flori de oamenii strânși să-L vadă. Fascinați de minunea reușită de Iisus, aceștia l-au aclamat și erau convinși că El este regele anunțat de profeți.

În zilele noastre, se păstrează obiceiul ca în Duminica Floriilor, credincioșii care merg la biserică să aducă ramuri de salcie, pentru a fi sfințite de preoți. Acestea reprezintă un simbol al crenguțelor de măslin și de finic cu care a fost întâmpinat Iisus Hristos în Ierusalim.

Articolul Mesaje, SMS-uri și felicitări de Florii. Iată cele mai deosebite urări pentru cei care poartă nume de flori apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Ionita Nicoleta

error: Continutul este protejat!