Ozonoterapia reprezintă o formă de tratament utilizată în vederea creșterii gradului de oxigenare a țesuturilor. Principalele efecte ale terapiei sunt cele de ameliorare a metabolismului, detoxifiere, stimulare a funcției imunitare și a mecanismelor reparatorii din organism. Recent, a fost inclusă în tratamentul pentru combaterea COVID-19.
Specialiștii din Italia sunt încântați de eficiența ozonoterapiei în lupta cu coronavirusul, iar medicul Marianno Franzini, angajat al spitalului din Bergamo, a vorbit despre beneficiile terapiei, relatează cancan.ro.
„Nu am descoperit acest lucru, ci am studiat, încă de la primele contaminări cu acest virus, știind că produce hipoxie, adică lipsa oxigenului, pneumonii interstițiale, am început să gândim logic. Ozonul este un antiviral, ozonul produce oxigen prin transformarea sa, deci reduce hipoxia la pacienți, deci ozonul ajută în lupta contra infecției pulmonare, era deja folosit în pneumonii, apoi am văzut că intervine și în microcirculație, combătând trombozele, fiind un anti-trombotic.
Punând laolaltă toate aceste particularități am preparat, primii în lume, un protocol specific, pentru combaterea virusului de la început, adică de la cazurile mai puțin grave până la cele grave”, a menţionat Marianno Franzini.
„Dacă bolnavul a venit la noi de la începutul bolii, sunt 99 la sută șanse să se vindece. Dacă pacientul este deja intubat, sunt 50 la sută șanse de a-l putea salva. Putem spune că noi am abordat infecția cu coronavirus într-un mod revoluționar.
Vorbesc de Italia. Să nu îi mai lăsăm pe pacienții pozitivi la test timp de o săptămână sau 10 zile acasă, ci să îi luăm imediat și să îi tratăm deîndată.
Pentru că astfel avem 99 la sută șanse de a-i vindeca într-o săptămână. Ei nu vor mai trebui apoi să vină în spital, decât dacă starea lor s-ar agrava, însă la sută dintre ei sunt tratați acasă.
Deci salvăm mai multe vieți, avem mai puțini morți, iar viața socială, profesională, economică, poate continua ca deobicei, pentru că ar deveni o boală ca gripa, o fac și peste o săptămână – zece zile mă vindec și îmi reiau activitățile obișnuite”, a spus Marianno Franzini, potrivit România TV.
„Tratamente specifice nu există, deci s-a mers pe ideea că pacientul face boala și se poate vindeca. Noi trebuie să atacăm virusul încă de la început. Virusul nu e foarte rezistent la ozon. Așa că trebuie anihilat înainte ca el să deterioreze sistemul respirator și circulator”, a mai spus acesta.
Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare.
NOTE: These settings will only apply to the browser and device you are currently using.
Politica de cookies
Politica cookies
1. Politica de utilizare cookie-uri
Aceasta politica se refera la cookies si paginile web cu domeniul mondenmagazine.ro .
2. Ce este un cookie
Un cookie este un fisier text de mici dimensiuni, format in general din identificatori, nume ale website-urilor litere si numere. Cand navigheaza pe pagina web prin intermediul unui browser web utilizatorul poate permite sau nu instalarea prin stocare pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente folosite de acesta. Fisierul cookie este „pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard disk-ul utilizatorului).
3. La ce sunt folosite cookie-urile?
Cookie-urile sunt foarte utile, imbunatatind vizibil experienta de navigare a utilizatorilor atunci cand reveniti pe un site pe care l-ati mai vizitat de cateva ori. Sub singura conditie sa utilizati aceeasi platforma ( browser/dispozitiv ). Aceste fisiere fac posibila recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea catre acesta a unui continut adaptat preferintelor sale. Cookies asigura utilizatorului o experienta placuta de navigare si sustin eforturile mondenmagazine.ro pentru a oferi servicii confortabile utilizatorului. Printre acestea: preferintele in materie de confidentialitate online sau publicitate relevanta. Cookie-urile sunt utilizate in pregatirea unor statistici anonime agregate care ne ajuta sa intelegem modul in care un utilizator beneficiaza de paginile noastre web, permitandu-ne imbunatatirea structurii si continutului acestora.
4. Categorii de cookie-uri folosite
Cookie-urile se impart in mai multe tipuri sau categorii functie de destinatia sau scopul lor: esentiale, de performanta, functionale sau cookie-urile in scopuri de marketing.
Cookie-uri esentiale:
Cookie-urile ce va sunt necesare ( esentiale ) sunt folosite la navigarea in site sau pentru a utiliza usor functiile acestuia. De exemplu, fara aceste cookie uri, diverse functionalitati nu pot fi garantate, cum ar fi actiunile efectuate in timpul navigarii, chiar si atunci cand navigati intre paginile siteului.
Cookie-uri de functionalitate:
Cookie-urile functionale permit siteului sa inregistreze informatiile furnizate deja, de exemplu selectarea marimii sau a culorii si sa ofere utilizatorului caracteristici mai bune si mai personalizate. Aceste cookie sunt utlizate pentru a activa functiile solicitate cum ar fi redarea clipurilor video. De asemenea pot colecta informatii anonime, nu va pot urmari miscariile pe alte siteuri web.
Cookie-uri de performanta:
Cookie-urile de performanta colecteaza informatii despre navigarea si utilizarea in site, de exemplu cele mai vizitate pagini sau daca a primit mesaje de eroare pe o anume pagina. Aceste cookie nu stocheaza informatii care sa permita identificarea utilizatorului si sunt folosite exclusiv pentru a imbunatatii performantele siteului web si in final pentru o experienta mai placuta a utilizatorului.
Cookie-uri in scopuri de marketing:
Cookie-urile in scopuri de marketing ajuta la oferirea de reclame relevante pentru utilizator si mai ales, adaptate la interesele sale. De asemenea aceste cookie sunt folosite pentru a limita frecventa unui anunt si pentru a masura exact efecienta unor campanii de anunturi. Modulele cookie folosite pentru imbunatatirea directionarii si publicitatii sunt adesea legate de functionalitatile siteurilor terte.
In functie de durata de valabilitate a unui cookie, sunt doua tipuri de cookies:
de sesiune – fisiere temporare ce raman in terminalul utilizatorului pana la inchiderea sesiunii de navigare sau inchiderea aplicatiei (browser-ului web);
persistente – fisiere care raman in terminalul utilizatorului pe o perioada definita de parametrii acelui cookie sau pana sunt sterse manual de utilizator;
5. Ce tipuri de cookie-uri folosim
Cookie-urile de tip esentiale
garanteaza utilizarea corecta a siteului conform destinatiei. Aceste Cookies First Party sunt folosite doar de catre mondenmagazine.ro, fiind stocate exclusiv pe dispozitivul dvs in timpul navigarii pe site. Asigura, de exemplu, ca atunci cand folositi filtrarea optiunilor sau caractyeristicilor unui produs (gramaj, aroma, impachetari, etc), veti vedea o versiune a carei volum de date privind latimea de banda corespunde cu cea a conexiunii la internet pe care o utilizati. De asemenea aceste cookie-uri asigura functionalitatea unei schimbari de la http la https la comutarea paginilor si va respecta astfel cerintele de securitate sporite pentru transmisia de date. De asemenea acest tip de cookie va memora decizia dvs. privind utilizarea cookie-urilor pe siteul nostru, consimtamantul dvs nefiind necesar pentru utlizarea cookie-urilor esentiale.
Celelalte clase de cookie-uri
neobligatorii pentru a utiliza siteul nostru, indeplinesc totusi functii importante. Fara ele, diverse caracteristici care permit navigare confortabila in siteul mondenmagazine.ro, cum ar fi formularele, nu vor mai fi disponibile. Toate setarile realizate de dvs nu vor fi salvate si atunci trebuie solicitate din nou pe fiecare pagina. De asemenea nu vom mai avea posibilitatea sa va oferim produse sau promotii personalizate.
mondenmagazine.ro integreaza, de asemenea, continut de la terte parti in acest site web, de exemplu integrarea de videoclipuri din Youtube sau a fotografiilor pe diverse surse Cloud. Acesti terti pot seta module cookie in timp ce viziteaza siteul nostru si pot primii informatiile pe care le-ati accesat. Mai multe informatii puteti gasi pe siteurile tertilor referitoare la utilizarea cookie-urilor. Domeniile care au potentialul tehnic de a implica continuturi terta parte si de a seta cookie-urile terta parte nu va sunt disponibile in acest caz si veti fi informat despre acest lucru printr-o notita.
Totusi, daca doriti sa utilizati continutul si toate functionalitatile site-ului in modul cel mai facil pentru dvs, in acest caz, acest lucru este posibil numai cu consimtamantul dvs. pentru utilizarea cookie-urilor supuse aprobarii iar pentru aceasta, va rugam sa apasati pe butonul de acceptare cookie oferit pe site.
6. Cum sunt folosite cookie-urile de catre acest site
O vizita pe acest site poate plasa urmatoarele tipuri de cookie-uri:
Cookie-uri de performanta a site-ului;
Cookie-uri de analiza a vizitatorilor;
Cookie-uri de inregistrare;
Cookie-uri pentru publicitate;
Cookie-uri ale furnizorilor de publicitate.
7. Ce date contin cookies
In cele mai multe cazuri, cookie-urile nu identifica in mod direct utilizatorii de Internet, ci terminalul de pe care acestia au accesat anumite pagini web. Aceste date sunt criptate intr-un mod care nu permite accesul neautorizat al tertilor.
8. Retentia si stergerea cookie-uri
In general, o aplicatie folosita pentru accesarea paginilor web permite salvarea cookie-uri pe terminalul utilizatorului in mod implicit. Aceste setari pot fi modificate de catre utilizator astfel incat administrarea automata a cookie-urilor sa fie blocata de browser-ul web sau utilizatorul sa fie informat de fiecare data cand cookie-uri sunt trimise catre terminalul sau. Cu exceptia cazului in care ati ajustat setarea browserului astfel incat sa refuze cookie-urile, sistemul nostru va plasa cookie-uri imediat ce vizitati site-ul nostru.
Cookie-urile care, din punct de vedere tehnic, nu sunt obligatorii a fi stocate pe terminalul utilizatorului, vor fi folosite doar daca utilizatorul isi exprima consimtamantul expres si neechivoc in legatura cu acestea, prin bifarea categoriilor prezentate.
Utilizatorul isi poate retrage consimtamantul in orice moment prin modificarea setarilor aferente browser-ului utilizat.
Detalii privind modificarea setarilor browserelor puteti gasi pe website-urile dezvoltatorilor browser-elor , in Sectiunea „Setari”.