Incredibil! Un hotel de lux a creat ”serviciul COVID-19” pentru o vacanță ”altfel”

Să vezi și să nu crezi! Un lanț hotelier de lux oferă un pachet special numit ”COVID-19” pentru cei care vor să ”petreacă izolarea altfel”. Pare greu de crezut, dar această facilitate există și este reală.

Potrivit Antena 3, hotelul care oferă acest pachet de lux și…opulență pentru persoanele care au un statut financiar ridicat se află în Zurich, Zug și Lucerna. Apartamentele nu sunt chiar atât de ”ieftine”, căci suma de început este de 200 de franci elvețieni și ajunge chiar și până la 800 de franci pe zi!

Cofondatorul și directorul executiv al resortului a declarat că un spital privat din Elveția s-a asociat cu firma lor, astfel că oaspeții să primească un număr de două vizite medicale pe zi realizate de asistenți medical pentru suma de 800 de franci elvețieni pe zi. Un test pentru coronavirus în camera luxoasă costă 500 de franci.

Deja au fost făcute chiar cinci rezervări pentru acest serviciu. Lanțul hotelier are 42 de unități, iar jumătate sunt ocupate deja. Acestea pot funcționa fără personal, astfel că pot fi izolați complet.

Articolul Incredibil! Un hotel de lux a creat ”serviciul COVID-19” pentru o vacanță ”altfel” apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Voicu Andreea