Începe cea de-a doua săptămână a competiției Survivor România! Concurenții vor lupta în jocul pentru recompensă

După o primă săptămână care le-a arătat atât concurenților, cât și celor de acasă că nu mai este loc de distracție, Survivor România revine astăzi, de la ora 20:00 pe PRO TV. Săptămâna trecută, Războinicii au reușit să câștige toate cele trei confruntări, însă au trăit și o descalificare surprinzătoare din echipa lor. De cealaltă parte, Faimoșii își caută unitatea în echipă după ce au pierdut toate jocurile și un membru al echipei, în urma voturilor celor de acasă.

In tabăra Faimoșilor vor apărea și noi conflicte

După o săptămână atât de dificilă, în tabăra Faimoșilor vor apărea și noi conflicte. Andreea Tonciu își va păstra sinceritatea bine cunoscută și le va atrage atenția colegilor despre o situație pe care nu o va considera deloc normală. Cine va mai interveni în discuție și ce concluzii vor trage concurenții, descoperim în această seară.

Dorul de casă și de familie devin tot mai aprige în ambele tabere, iar unele dintre concurente se vor lăsa furate de iubirea puternică pe care le-o poartă celor care se află departe. Lacrimi de tristețe care se vor transforma în semnale de motivație, dar și încurajări calde din partea colegilor de echipă se vor vedea într-un nou episod al show-ului fenomen.

Concurenții se vor întrece în ghicirea de cuvinte

Astăzi, motivația este la cote înalte. În primul joc al serii, cele două echipe se vor confrunta pentru o nouă recompensă pusă la bătaie de sponsorul emisiunii. Premiul va fi unul pe măsură, așa că atât Faimoșii, cât și Războinicii, vor da tot ce au mai bun pe un traseu desfășurat pentru prima dată în țara noastră. Să fie aceasta șansa primei victorii pentru Faimoși? Aflăm curând!

Seara se va încheia cu un joc în care râsul va fi la putere. Mânați și de miza care va fi reprezentată de un fel de mâncare, concurenții se vor întrece în ghicirea de cuvinte. Cine va fi mai atent la detalii, cine se va concentra mai mult și ce echipă se va întoarce pe insulă cu stomacul plin? Vedem începând cu ora 20:00.

Show-ul continuă, după finalul emisiunii, în exclusivitate pe VOYO, Zanni, câștigătorul sezonului trecut le aduce celor de acasă o nouă ediție a Survivor: Extrashow!

Nu ratați, de la ora 20:00, pe PRO TV și VOYO, cea de-a patra ediție a show-ului fenomen mondial, SURVIVOR România!

 

Articolul Începe cea de-a doua săptămână a competiției Survivor România! Concurenții vor lupta în jocul pentru recompensă apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Grigoriev Gabriela