Fiica lui Codin Maticiuc împlinește 4 ani! Cel mai frumos mesaj scris de un tată: „Știam că o să te iubesc. Nu știam că o să fiu…”
Smaranda, fiica lui Codin Maticiuc, a împlinit astăzi, 4 martie 2023, vârsta de 4 anișori. Cu această ocazie, actorul a scris un mesaj pe rețelele de socializare. Mesajul, alături de fotografia fiicei, au devenit imediat virale în mediul online.
„Știam că o să te iubesc. Nu știam că o să fiu și îndrăgostit de tine. Nu mi-am imaginat că o să stau atât de des în genunchi cu brațele deschise sperând să te arunci tu în ele. N-o faci mereu dar eu te voi aștepta întotdeauna. Când o faci însă, mă strângi tare și-ți lași capul pe umărul meu și eu mă ridic cu tine. Mereu ne vom ridica împreună. Îmi afund nasul în părul tău doar ca să te respir. Îți promit un castel și un regat și tu închizi ochii și-ți imaginezi. Nu vor fi întocmai cu cele din povești dar îți vor ajunge și le vei împărți bucuroasă cu fratele și sora ta. Castel îți va fi casa, cu a sa curte unde ți-am urcat luna în copac de Crăciun și unde ți l-am adus pe Peter Pan să-ți vegheze geamul camerei tale. Regat va fi o țară un pic mai bună după bunicii și părinții tăi. Nu va fi a ta, am să te învăț că tu îi aparții și vei ști să o servești cu bucurie.
La mulți ani, iubirea mea. Te port în brațele mele, te adulmec și te învârt și o voi face mereu, indiferent cât de mare te faci sau cât voi îmbătrâni eu. Sunt cu tine și când nu sunt.
04 pe 04.04″, a scris Codin Maticiuc în mediul online.
Cum se pregătește Codin Maticiuc pentru venirea pe lume a celui de-al doilea copil
Codin Maticiuc se mută în casă nouă în curând. Actorul și-a propus să facă schimbarea până vine pe lume cel de-al treilea copil al lui, jumătatea lui fiind din nou însărcinată.
Codin Maticiuc, actorul ce-l interpretează pe Iulică în serialul “Clanul”, se pregăteștesă se mute încasămaimare, nouă, odată cu venirea pe lume a celui de-al treilea copil.
Acesta ne-a dezvăluit, într-un interviu exclusiv, cum se simte iubita lui însărcinată, ce planuri are de viitor, unde și cu cineși-a petrecut cele 4 zile de vacanțăla Londra. Altăvacanță, varaasta, n-a avut pentru căfilmează de zor pentru serialul “Clanul”, ce se vadifuza din 8 septembrie, la Pro Tv.
Codin Maticiuc se împarteîntrefilmările pentru „Clanul” și mutatul încasănouă
Codin Maticiuc: Chiar mă distrez foarte tareîn pauzele de filmări, maiales cu George Ivașcu, cu Pelicanul, noi suntem Iulică și Pelicanul, acest cuplu de infractori. Ne facem farse unul altuia în pauze. E foarte plăcut. Șimă pot distralafilmărilela care sunt doar actor. Dacăsuntșiproducător nu mă distrez deloc.
Ce faci cu viața ta personală acum? Urmează să fii din nou tătic…
Codin Maticiuc: Muncesc șilaviațapersonală,sunt atent și la viațaprofesională, la cea socială – cu spitalele publice pe care le susțin. Înviațapersonală vine al treilea copil și atunci… dai și trage laasta. Ne-am mutat dintr-o casăînalta, se întâmplă lucruri, facem mutări. Stămîncăîn cea veche, dar o pregătim pe astanouă. Am nevoie de mai multe dormitoare. Până acum eram foarte bine, dar acum… cu încă un copil, ne mai trebuie spațiu. Citește tot interviul aici.
Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare.
NOTE: These settings will only apply to the browser and device you are currently using.
Politica de cookies
Politica cookies
1. Politica de utilizare cookie-uri
Aceasta politica se refera la cookies si paginile web cu domeniul mondenmagazine.ro .
2. Ce este un cookie
Un cookie este un fisier text de mici dimensiuni, format in general din identificatori, nume ale website-urilor litere si numere. Cand navigheaza pe pagina web prin intermediul unui browser web utilizatorul poate permite sau nu instalarea prin stocare pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente folosite de acesta. Fisierul cookie este „pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard disk-ul utilizatorului).
3. La ce sunt folosite cookie-urile?
Cookie-urile sunt foarte utile, imbunatatind vizibil experienta de navigare a utilizatorilor atunci cand reveniti pe un site pe care l-ati mai vizitat de cateva ori. Sub singura conditie sa utilizati aceeasi platforma ( browser/dispozitiv ). Aceste fisiere fac posibila recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea catre acesta a unui continut adaptat preferintelor sale. Cookies asigura utilizatorului o experienta placuta de navigare si sustin eforturile mondenmagazine.ro pentru a oferi servicii confortabile utilizatorului. Printre acestea: preferintele in materie de confidentialitate online sau publicitate relevanta. Cookie-urile sunt utilizate in pregatirea unor statistici anonime agregate care ne ajuta sa intelegem modul in care un utilizator beneficiaza de paginile noastre web, permitandu-ne imbunatatirea structurii si continutului acestora.
4. Categorii de cookie-uri folosite
Cookie-urile se impart in mai multe tipuri sau categorii functie de destinatia sau scopul lor: esentiale, de performanta, functionale sau cookie-urile in scopuri de marketing.
Cookie-uri esentiale:
Cookie-urile ce va sunt necesare ( esentiale ) sunt folosite la navigarea in site sau pentru a utiliza usor functiile acestuia. De exemplu, fara aceste cookie uri, diverse functionalitati nu pot fi garantate, cum ar fi actiunile efectuate in timpul navigarii, chiar si atunci cand navigati intre paginile siteului.
Cookie-uri de functionalitate:
Cookie-urile functionale permit siteului sa inregistreze informatiile furnizate deja, de exemplu selectarea marimii sau a culorii si sa ofere utilizatorului caracteristici mai bune si mai personalizate. Aceste cookie sunt utlizate pentru a activa functiile solicitate cum ar fi redarea clipurilor video. De asemenea pot colecta informatii anonime, nu va pot urmari miscariile pe alte siteuri web.
Cookie-uri de performanta:
Cookie-urile de performanta colecteaza informatii despre navigarea si utilizarea in site, de exemplu cele mai vizitate pagini sau daca a primit mesaje de eroare pe o anume pagina. Aceste cookie nu stocheaza informatii care sa permita identificarea utilizatorului si sunt folosite exclusiv pentru a imbunatatii performantele siteului web si in final pentru o experienta mai placuta a utilizatorului.
Cookie-uri in scopuri de marketing:
Cookie-urile in scopuri de marketing ajuta la oferirea de reclame relevante pentru utilizator si mai ales, adaptate la interesele sale. De asemenea aceste cookie sunt folosite pentru a limita frecventa unui anunt si pentru a masura exact efecienta unor campanii de anunturi. Modulele cookie folosite pentru imbunatatirea directionarii si publicitatii sunt adesea legate de functionalitatile siteurilor terte.
In functie de durata de valabilitate a unui cookie, sunt doua tipuri de cookies:
de sesiune – fisiere temporare ce raman in terminalul utilizatorului pana la inchiderea sesiunii de navigare sau inchiderea aplicatiei (browser-ului web);
persistente – fisiere care raman in terminalul utilizatorului pe o perioada definita de parametrii acelui cookie sau pana sunt sterse manual de utilizator;
5. Ce tipuri de cookie-uri folosim
Cookie-urile de tip esentiale
garanteaza utilizarea corecta a siteului conform destinatiei. Aceste Cookies First Party sunt folosite doar de catre mondenmagazine.ro, fiind stocate exclusiv pe dispozitivul dvs in timpul navigarii pe site. Asigura, de exemplu, ca atunci cand folositi filtrarea optiunilor sau caractyeristicilor unui produs (gramaj, aroma, impachetari, etc), veti vedea o versiune a carei volum de date privind latimea de banda corespunde cu cea a conexiunii la internet pe care o utilizati. De asemenea aceste cookie-uri asigura functionalitatea unei schimbari de la http la https la comutarea paginilor si va respecta astfel cerintele de securitate sporite pentru transmisia de date. De asemenea acest tip de cookie va memora decizia dvs. privind utilizarea cookie-urilor pe siteul nostru, consimtamantul dvs nefiind necesar pentru utlizarea cookie-urilor esentiale.
Celelalte clase de cookie-uri
neobligatorii pentru a utiliza siteul nostru, indeplinesc totusi functii importante. Fara ele, diverse caracteristici care permit navigare confortabila in siteul mondenmagazine.ro, cum ar fi formularele, nu vor mai fi disponibile. Toate setarile realizate de dvs nu vor fi salvate si atunci trebuie solicitate din nou pe fiecare pagina. De asemenea nu vom mai avea posibilitatea sa va oferim produse sau promotii personalizate.
mondenmagazine.ro integreaza, de asemenea, continut de la terte parti in acest site web, de exemplu integrarea de videoclipuri din Youtube sau a fotografiilor pe diverse surse Cloud. Acesti terti pot seta module cookie in timp ce viziteaza siteul nostru si pot primii informatiile pe care le-ati accesat. Mai multe informatii puteti gasi pe siteurile tertilor referitoare la utilizarea cookie-urilor. Domeniile care au potentialul tehnic de a implica continuturi terta parte si de a seta cookie-urile terta parte nu va sunt disponibile in acest caz si veti fi informat despre acest lucru printr-o notita.
Totusi, daca doriti sa utilizati continutul si toate functionalitatile site-ului in modul cel mai facil pentru dvs, in acest caz, acest lucru este posibil numai cu consimtamantul dvs. pentru utilizarea cookie-urilor supuse aprobarii iar pentru aceasta, va rugam sa apasati pe butonul de acceptare cookie oferit pe site.
6. Cum sunt folosite cookie-urile de catre acest site
O vizita pe acest site poate plasa urmatoarele tipuri de cookie-uri:
Cookie-uri de performanta a site-ului;
Cookie-uri de analiza a vizitatorilor;
Cookie-uri de inregistrare;
Cookie-uri pentru publicitate;
Cookie-uri ale furnizorilor de publicitate.
7. Ce date contin cookies
In cele mai multe cazuri, cookie-urile nu identifica in mod direct utilizatorii de Internet, ci terminalul de pe care acestia au accesat anumite pagini web. Aceste date sunt criptate intr-un mod care nu permite accesul neautorizat al tertilor.
8. Retentia si stergerea cookie-uri
In general, o aplicatie folosita pentru accesarea paginilor web permite salvarea cookie-uri pe terminalul utilizatorului in mod implicit. Aceste setari pot fi modificate de catre utilizator astfel incat administrarea automata a cookie-urilor sa fie blocata de browser-ul web sau utilizatorul sa fie informat de fiecare data cand cookie-uri sunt trimise catre terminalul sau. Cu exceptia cazului in care ati ajustat setarea browserului astfel incat sa refuze cookie-urile, sistemul nostru va plasa cookie-uri imediat ce vizitati site-ul nostru.
Cookie-urile care, din punct de vedere tehnic, nu sunt obligatorii a fi stocate pe terminalul utilizatorului, vor fi folosite doar daca utilizatorul isi exprima consimtamantul expres si neechivoc in legatura cu acestea, prin bifarea categoriilor prezentate.
Utilizatorul isi poate retrage consimtamantul in orice moment prin modificarea setarilor aferente browser-ului utilizat.
Detalii privind modificarea setarilor browserelor puteti gasi pe website-urile dezvoltatorilor browser-elor , in Sectiunea „Setari”.