EXCLUSIV | Cum și-a răsfățat Andreea Antonescu fiica cea mare de ziua ei, în America! “Mi-am îndeplinit dorința”

Andreea Antonescu are inima împărțită pe două continente. Fiica ei cea mică de 5 luni, Venice Victoria, locuiește cu ea în București. În timp ce Sienna Spak, deja adolescentă, a ales să stea cu tatăl ei în America, acolo unde merge la școală.

Cântăreței nu îi este deloc ușor, dar face dese vizite în Statele Unite ale Americii pentru a-și vedea fiica cea mare. Exact așa cum s-a întâmplat și acum, de ziua Siennei, care pe 24 mai a împlinit 12 ani.

Andreea Antonescu i-a făcut astfel cea mai mare surpriză fiicei sale mai mari care nu a bănuit nicio clipă că mama ei va merge în America, special pentru aniversarea sa.

Cum și-a răsfățat Andreea Antonescu fiica cea mare de ziua ei, în America

“Sienna este născută pe 24 mai dar am sărbătorit-o duminică, pe 21 mai, în America. Nu a știut că vin în State și s-a bucurat foarte tare. Îi Mulțumesc în fiecare secundă lui Dumnezeu pentru cele două minuni pe care mi le-a dat!

Sienna este deja o domnișoară superbă, mai înaltă decât mine, deșteaptă, înțeleaptă, bună și blândă!

Nu știu când au trecut toți acești 12 ani, dar mă bucur că până în prezent mi-am îndeplinit dorința, de a fi cea mai bună prietenă a ei înainte de toate! Mă simt binecuvântata!”, ne-a mărturisit, extrem de emoționată, Andreea Antonescu pentru Ciao.ro, chiar cu puțin timp înainte de petrecerea din America.

“Mi-am îndeplinit dorința”

Sienna a fost emoționată până la lacrimi atunci când și-a văzut mama și nu a mai avut nevoie de nimic. A fost o sărbătorită cea mai răsfățată. A avut o petrecere cu prietenii și colegii, două torturi, unul de ciocolată și unul de fructe. Iar mămica ei artistă a scos-o la o adevărată sesiune de shopping și i-a făcut toate poftele.

“Mi-a spus că cel mai frumos cadou a fost prezența mea acolo, lângă ea! Am mers cu ea la shopping și i-am cumpărat tot ce și-a dorit. I-am făcut o carte personalizată și o felicitare în care i-am scris câteva rânduri din suflet. Fiind o sensibilă, întotdeauna au impresionat o astfel de cadouri! Nu se întoarce cu mine acasă, mai are o săptămână de școală, după care imediat revine în România”, ne-a mai spus Andreea Antonescu care a petrecut 10 zile de vis alături de fiica ei cea mare în America.

Mesaj emoționant pentru ziua Siennei

Pentru că își adoră fiica cea mare, Andreea Antonescu a postat mesaje emoționante cu ocazia aniversării Siennei.

“Sienna mea minunată, tu ești un dar de la Dumnezeu, ești binecuvântată cu suflet bun, cu frumusețe, cu blândețe, inteligență și înțelepciune, ești o bucurie! Copilul meu drag, îți doresc tot  ce este mai bun pe lume, să fii iubită, fericită și să ai oameni buni mereu aproape! Cu tine, în suflet, lângă tine întotdeauna! Te iubesc, Emon!”, a postat Andreea Antonescu.

Articolul EXCLUSIV | Cum și-a răsfățat Andreea Antonescu fiica cea mare de ziua ei, în America! “Mi-am îndeplinit dorința” apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Dora Bazavan

error: Continutul este protejat!