Edward Sanda este cel mai îndrăgostit soț! ”Îmi place de Cleopatra cum se uită la mine dimineață, până când mă strânge în brațe seara”

Edward Sanda este cel mai îndrăgostit soț! Se topește de dragul Cleopatrei Stratan, care i-a devenit soție, și își dorește o familie numeroasă alături de ea. Cum se simt de când s-au căsătorit și cat de mult i-a schimbat această experiență, artistul a spus totul, exclusiv pentru CIAO.RO!

Reporter: Edward, cum a fost în luna de miere?

A fost ceea ce ne-am dorit de mult timp și așteptam de mult timp pentru că nu am mai fost într-o vacanță de mulți ani și mai ales așa vacanța, pentru că a fost și vacanță și lună de miere, săptămâni de miere, de fapt, că nu am stat chiar o lună, dar a fost  foarte frumos. Am căutat soarele, aveam nevoie de căldură pentru că  am avut  foarte multă treaba pentru toată perioada verii și  nu am reușit nici măcar o zi să mergem la noi la mare, așa că am așteptat să treacă nunta și să plecăm în țările calde, cum se spune.

V-a ținut pe loc perioada cu Covidul?

Mai ales… Covidul a cam fost în vacanță, pe timp de vară, dar acum văd că a revenit. Ne-am bucurat în luna de miere, ne-am întors mult mai fericiți, cu starea de spirit mai ridicată.

S-a schimbat ceva în relația voastră de când sunteți oficial soț și soție?

Nu, din contră. E și mai frumos. Lucrurile decurg natural, firesc, așa cum a fost de la început și așa cum o să fie mereu. Nu simțim nicio constrângere pentru că noi ne-am potrivit și am avut conexiune frumoasă de la început. Și ce să se schimbe? Dacă suntem la fel, nu are ce!

”Ne dorim un copil”

Se zice oricum că actul nu schimbă prea multe…

Da! Actul îl avem, e acolo, cel mai important act pentru noi!

V-ați căsătorit de tineri. Vă doriți un copil la fel de tineri?

Ne dorim un copil la fel de tineri, dar nu chiar așa de tineri. Pentru că mai așteptăm. Mai vrem să copilarim, să mai vedem și noi lumea asta, că e frumoasă, și să ne ocupăm mai ales de carierele noastre. Oamenii așteaptă material din partea noastră. Și anume muzică, piese noi, ne ocupăm mai mult de asta. Când o să vină și un copil o să vină, nu l-am programat!

Cred că toată lumea vă întreabă de copil acum. Știi cum e, a fost nuntă și acum toți vor să știe când vine copilul!

Păi am primit tot felul de întrebări, vă întoarceți trei? Ne-am întors tot noi doi, dar, da, ne dorim foarte mult un copil, ne dorim o fetiță. Cine știe! Când o vrea Dumnezeu!

Cine este cel mai gelos în relația voastră? Tu sau Cleopatra?

Există o oarecare doză de gelozie din partea amândurora, dar în limita bunului simț. Adică nu la modul gelozie-posesivitate, pentru că noi nu suntem așa. Nu suntem genul de oameni certăreți, impunători.

V-ați certat vreodată de când sunteți împreună?

Nu au fost certuri, au fost discuții, cum are toată lumea, că nu putem să spunem că noi suntem ăia perfecți! Există poate discuții în contradictoriu câteodată. Dar de fiecare dată luăm discuția, o punem pe masă și întotdeauna găsim rezolvare, pentru că așa suntem noi, nu lăsăm niciodată lucrurile nevorbite. Pentru că altfel se adună, știu din alte experiențe. Se adună lucruri, frustrări. La un moment dat, când explodează, s-a terminat tot. Și așa, mai bine, când apare ceva, atunci rezolvăm!

Edward Sanda este cel mai îndrăgostit soț!

Ce îți place cel mai mult la Cleopatra?

Tot! Pe lângă  faptul că o iubesc enorm pentru că e soția mea. O apreciez enorm ca om, dar mai ales ca artist, de când era ea mică. O s-o respect toată viață. Îmi place tot. Nu știu, de la cum se uită la mine dimineață, până când mă strânge în brațe seara. Tot!

Ai primit vreun sfat în ziua nunții din partea socrului tău, Pavel Stratan?

Sfaturi tot primim și din partea părinților noștri și din partea oamenilor. Dar dacă ne referim la faptul că el e impunător, el nu e impunător, doar pare. El a fost alături de noi, și  pentru noi, încă din prima zi când ne-am cunoscut. Adică nu a fost nicio constrângere, nicio obligație. El a știut foarte bine pe ce mâini își dă fata și a fost liniștit cu chestia asta din prima zi.

Mai urmează proiecte muzicale împreună, la tine și Cleopatra?

Noi o să lansăm întotdeauna câte o piesă pe an, nu mai mult. Pentru că vrem să fie mai mare impactul, să creștem așteptările mai mult. Pentru că dacă lansăm mai des, lumea s-ar  plictisi mai repede. Am lansat astă vară o piesă care s-a bucurat de un succes mare aș spune.

S-a dovedit să fie imnul nunților 2021, pentru că am primit și tot primim foarte multe filmulețe în care mirii dansează pe piesa noastră. Și e mare lucru. Referitor la clip, e mare lucru pentru că nu s-au mai făcut clipuri în România stând pe apă, efectiv stând așa. A fost ceva inovator pentru noi, oamenii au rezonat cu asta, s-au bucurat împreună cu noi.

 

 

Articolul Edward Sanda este cel mai îndrăgostit soț! ”Îmi place de Cleopatra cum se uită la mine dimineață, până când mă strânge în brațe seara” apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Popa Dana

error: Continutul este protejat!