Ce rol a avut iubita lui Alin Oprea în schimbarea artistului ca bărbat! “După o viață întreagă de stres și “circ” apreciez enorm liniștea și împlinirea pe care le trăiesc alături de ea!”

Artistul nu își mai încape în piele de fericire atunci când o are aproape pe iubita lui, Medana, datorită căruia viața lui s-a schimbat radical. Ce spune despre asta și cum apreciază fiecare clipă trăită alături de femeia vieții lui, aflați din interviul exclusiv pentru Ciao.ro!

Care a fost cea mai mare revelație pe care ai avut-o în ultimii ani?

Cea mai mare revelația a mea a fost cea în care am realizat că viața nu merită trăită în compromis și minciună. Că există viață și după divorț și că totul se poate reconstrui de la zero, că fiecare om are dreptul să trăiască demn și decent dar mai ales șansa să facă alegeri. Tuturor ne este teamă de schimbare și avem impresia că se năruie ceva iremediabil. Cu credință, descoperi însă că niciodată nu rămâi singur și că atât schimbarea cât și iertarea sunt benefice și necesare.

În perioada ta de maximă glorie cu trupa Talisman au existat momente în care te-a ”furat” celebritatea și te-a făcut să fii altfel decât cum ești tu?

Nu știu dacă m-a luat vreodată valul celebrității. În mare parte am rămas același băiat simplu și modest din Turda și care nu a uitat niciodată de unde a plecat. Am rămas foarte apropiat de rude și de prietenii vechi. Când faci cu suflet și dăruire totală muzică, nu prea are de ce să te ia valul. Te bucuri de evoluția profesională și cam atât.

Care crezi că a fost cea mai mare greșeală pe care ai făcut-o în relațiile tale?

Despre relațiile mele din trecut, ele nici nu merită să fie dezbătute pentru că îmi este atât de bine în prezent încât nu vreau să mă întorc nici măcar cu gândul în trecut. Însă la capitolul infidelitate nu se fac compromisuri. Din punctul meu de vedere asta este greșeala fatală peste care un bărbat nu poate trece.

Cine este ”cocoșul” în casa voastră?

În casa noastră nu știu dacă există vreun cocoș deoarece Medana e femeia cu care nu pot intra în conflict pentru că într-o secundă “face cale-ntoarsă” și mă lasă să vorbesc singur. Iar după 5-10 minute gândesc, revin la cerința ei și-i spun: ”Facem cum vrei tu”. Și vă explic și de ce: după o viață întreagă de stres și “circ” apreciez enorm liniștea și împlinirea pe care le trăiesc alături de ea. E mare lucru să mergi acasă cu drag și bucurie, nu ca la „ghilotină”, dar mai ales să ai o femeie diplomată care să aibă calmul necesar să dezbată logic și cu argumente, în loc să facă scandal și drame.

Cât de important este sexul într-o relație și cum mențineți pasiunea vie?

Este liantul care ține mereu relația bine închegată. Norocul meu este faptul că am parte de o femeie foarte activă, care mereu e pregătită de plecare, ea fiind Săgetător are mereu „geamantanul făcut”. Relația noastră nu ajunge la rutină din cauza faptului că trăim mereu ca doi iubiți care abia s-au cunoscut iar asta menține pasiunea vie. Vedem în mare parte locuri noi și știm aprecia fiecare moment petrecut împreună, fie că este într-un local luxos, fie că este ceva simplu sau doar o plimbare într-un parc, noi reușim să facem din fiecare moment unul special.

Care a fost cel mai frumos compliment pe care ți l-a făcut Medana?

Medana îmi face foarte multe complimente și mă răsfață ca pe un copil de cele mai multe ori, folosind diminutive și declarații pe care în viața mea nu le-am auzit până să fiu cu ea. Mereu îmi spune : ”ești cel mai frumos, deștept și talentat bărbat din Universul ăsta!” Evident că nu e așa, dar recunosc că îmi face mare plăcere de fiecare dată când îmi spune toate astea, sigur din dorința de a mă motiva și de a mă determina mereu să evoluez.

Se vorbește tot mai mult despre o criză financiară? Îți faci griji în vreun fel? Ați pus la cale vreo ”strategie” pentru a nu întâmpina probleme cu banii?

Legat de criza finaciară, eu am trecut deja prin ea, când m-am trezit cu conturile goale și scos afară din propria mea casă astfel încât nu îmi mai fac vreo grijă. Mă adaptez la ceea ce urmează pentru că oricum nu pot schimba eu nimic la nivel înalt, sperând să fie totul bine pentru toată lumea.

Povestește-ne cum a fost ziua în care ai decis să te tunzi scurt, ce anume te-a influențat?

Ziua în care am decis să mă tund scurt fără să ezit are legătură cu Medana, care mi-a spus atât: ” Știi, mie îmi plac bărbații adevărați, nu cei care par să aibă alte orientări …”. Atât mi-a trebuit să aud iar din acel moment nu doar că m-am tuns dar m-am apucat serios și de sport, înțelegând că imaginea contează mult pentru un artist.

Articolul Ce rol a avut iubita lui Alin Oprea în schimbarea artistului ca bărbat! “După o viață întreagă de stres și “circ” apreciez enorm liniștea și împlinirea pe care le trăiesc alături de ea!” apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Popa Dana

error: Continutul este protejat!