Ce a făcut George Burcea după filmările de la ”Ferma”! ”Nu se comportă prea fair-play. Andreea se aștepta ca atunci când…”

O nouă informație a apărut despre relația pe care ar mai avea-o George Burcea cu Andreea Bălan, fiind pus accent pe modul în care se ”ocupă” de copii.

După încheierea filmărilor de la ”Ferma”, Andreea Bălan s-ar fi așteptat ca George Burcea, tatăl celor două fetițe, să vină în vizită, însă s-a întâmplat contrariul. Conform Cancan, George Burcea s-ar afla într-un nou conflict conjugal. Pare-se că discuțiile în contradictoriu ar fi pornit între cei doi, din nou, la scurt timp după ce actorul de la Teatrul Național a părăsit ”Ferma”.

”Nu se comportă prea fair-play. Andreea se aștepta ca atunci când iese din «Fermă» să meargă să-și viziteze fetele. Nu a făcut acest lucru. Cred că după două săptămâni de la terminarea filmărilor a fost în vizită, dar și atunci ar fi fost cu mâna goală. Nu așa ar trebui să se comporte un tată”, a mărturisti pentru Cancan o sursă apropiată a lor.

De asemenea, Andreea Bălan ar dori în instanță custodie totală: „Va cere custodia exclusivă. Vrea să rămână cu vila, bunurile și mașina, nu renunță la nimic”.

Ce spune George Burcea despre despărțirea de Andreea Bălan

George Burcea a hotărât să pună capăt tuturor speculațiilor care au apărut în presă în ultimul timp despre el și fosta lui parteneră. Astfel, actorul a dezvăluit care au fost adevăratele motive care au dus la despărțirea dintre ei.

„Toată lumea spune că ne-am despărţit la patru luni de la nuntă, dar mulţi uită că noi am făcut o nuntă în America, în 2017. Relaţia noastră era fracturată mai demult, nu s-a stricat totul în patru luni. Noi mai aveam discuţii şi înainte şi îi spuneam Andreei că nu suntem în cel mai bun punct pentru încă o nuntă, dar ea şi-a dorit-o.

La începutul anului, după vacanţă, am hotărât să ne despărţim şi să continuăm pe drumuri diferite, păstrând o legătură cât se poate de apropiată pentru fetiţe. Într-un cuplu este foarte important să respecţi jobul partenerului, visurile lui şi focul care-l mână spre punctul cel mai înalt. În momentul în care pentru unul dintre cei doi parteneri nu există şi visul celuilalt sau, mai mult, i-l calci în picioare de câte ori ai ocazia, se duce totul de râpă”, a declarat George Burcea pentru OK Magazine.

Articolul Ce a făcut George Burcea după filmările de la ”Ferma”! ”Nu se comportă prea fair-play. Andreea se aștepta ca atunci când…” apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Voicu Andreea

error: Continutul este protejat!