Bianca Drăgușanu ”leșină” tot ce-i apare în cale! A răvășit toată suflarea masculină dintr-un club de la mare

Orice se poate spune despre Bianca Drăgușanu, mai puțin că nu „leșină” tot ce-i pică în cale. Ne referim la bărbați, desigur. Altfel, privind cum roiesc reprezentanții sexului tare în juru- e, ajungi să-i dai dreptate lui Alex Bodi. Cât să mai poată și el. Are Bianca o abilitate teribilă de a da de pământ cu bărbații care-i ajung în preajmă, fie că e, fie că nu e, de mână cu Alex Bodi.

Situație lesne de înțeles și din fotografiile pe care au reușit colegii noștri, paparazzi ciao.ro, să le facă celor doi amorezi. În timp ce Alex Bodi își păzește cu toate forțele jumătatea, Bianca Drăgușanu face ce știe mai bine… strălucește printre… muritorii de rând. Printre picături își amintește de bărbatul pe care-l are alături și îi mai oferă și lui prețioasa-i atenție.

Cum s-a întâmplat recent într-un club de la mare, acolo unde frumoasa blondă, îmbrăcată într-o rochie aurie mulată și sclipitoare, a hipnotizat toată suflarea masculină din jurul ei. Spre disperarea lui Bodi, care încerca să o ”păzească” cu toate forțele.

Altfel… ce să zicem. Indiferent de situația relației lor actuale, cuplul Bianca Drăgușanu – Alex Bodi este bombă. Și frumoși, și pasionali și plini de bani. Ce să vrei mai mult! Barbie și Ken, în variantă mioritică.

Și, pentru ca povestea să fie poveste, vă spunem că acum, la momentul în care scriem acest material, cei doi sunt proaspăt… împăcați. După o vară de vis pe care au petrecut-o mai mult pe la Monte Carlo, decât prin România, cei doi frumoși și-au spus obișnuitul „Adio”. A urmat apoi perioada de „divorț”, mesaje cu subînțeles pe social media, declarații în presă cum că nu mai vreau și nu ma mai interesează și iată-i acum sunt din nou împreună.
Aproape că nici nu ne mai interesează până când. În fond, e plăcut să le fim fideli spectatori, fie că-i cu circ, fie că-i cu love!

Articolul Bianca Drăgușanu ”leșină” tot ce-i apare în cale! A răvășit toată suflarea masculină dintr-un club de la mare apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: ileana.ghinea